Comisia de muncă: Valoarea punctului de pensie, stabilită la 45% din salariul mediu brut pe economie - 15 Septembrie 2010 - generalitati si probleme cotidiene
Acasă » 2010 » Septembrie » 15 » Comisia de muncă: Valoarea punctului de pensie, stabilită la 45% din salariul mediu brut pe economie
4:04 PM
Comisia de muncă: Valoarea punctului de pensie, stabilită la 45% din salariul mediu brut pe economie
Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 12 voturi "pentru" şi opt abţineri, raportul la proiectul legii pensiilor, stabilind că valoarea punctului de pensie va fi de 45% din salariul mediu brut pe economie, amendamentul în acest sens aparţinând PSD şi PNL.

Reprezentanţii PSD şi PNL au votat în favoarea raportului, arătând că susţin legea atât timp cât punctul de pensie este de 45%.

Deputatul Mircea Duşa i-a avertizat pe reprezentanţii PDL să nu creadă că "vor face praf" opoziţia, în plen, la această lege, arătând că, dacă nu trece amendamentul social-democraţilor şi liberalilor privind punctul de pensie de 45%, dezbaterile la amendamente se pot prelungi şi o lună de zile.

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, prezent la dezbateri, a precizat că PDL se abţine la votul final din comisie asupra raportului în această formă.

În timpul dezbaterilor din Comisia de muncă, reprezentanţii PSD şi PNL au aprobat, cu 12 voturi "pentru", un amendament la Legea pensiilor ca punctul de pensie să fie de cel puţin 45% din salariul mediu brut, în timp ce deputaţii PDL s-au opus, înregistrându-se 8 voturi "împotrivă".

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a spus că această prevedere va duce la creşterea deficitului bugetar de la 10 miliarde de lei în 2010 la 21,5 miliarde de lei în 2011.

În replică, deputatul PNL Ludovic Orban a arătat că "sperietoarea deficitului trebuie să înceteze" şi că, în 2008, când punctul de pensie a ajuns la 45% din salariul mediu brut, ţara noastră a fost pentru prima dată un stat european.

După lungi discuţii procedurale şi pauze de consultări, deputaţii din comisie au respins amendamentele aduse de Ministerul Muncii la Legea pensiilor referitoare la implementarea prevederilor Ordonanţei 58 privind drepturile de autor.

Membrii comisiei au reluat votul la amendamentele opoziţiei respinse în şedinţele precedente, iar de această dată amendamentele au fost adoptate, reprezentanţii opoziţiei deţinând majoritatea în comisii.

Un amendament adoptat de Comisia de muncă prevede că vârsta de pensionare la femei va fi de 63 de ani, iar cea pentru bărbaţi de 65 de ani.

Proiectul Legii pensiilor ar putea intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor în şedinţa de miercuri.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, solicitarea preşedintelui Comisiei de muncă, Victor Paul Dobre, de scoatere de pe ordinea de zi a plenului a legii privind sistemul unitar de pensii, această lege urmând să fie dezbătută după ce comisia va finaliza raportul.

Comisia de muncă nu a reuşit săptămâna trecută să tranşeze prin vot amendamentele aduse la legea pensiilor din cauza faptului că de fiecare dată votul a fost de 9 la 9 - reprezentanţii PDL şi independenţi, pe de o parte şi cei ai PSD şi PNL, pe de altă parte. Şedinţa de joi a comisiei a fost suspendată din lipsă de cvorum, după ce deputaţii PSD şi PNL s-au retras, alături de aceştia plecând şi vicepreşedintele comisiei Ioan Cindrea (PSD) care conducea şedinţa.





Vizualizări: 119 | Adăugat de: yka | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: