Frumusețea - 13 Februarie 2011 - generalitati si probleme cotidiene
Acasă » 2011 » Februarie » 13 » Frumusețea
5:19 PM
Frumusețea
Frumusețea este un termen abstract, a cărui aspecte sunt legate de gusturile omului. Cu definirea mai completă a acestui termen se ocupă „estetica”, o disciplină din cadrul filozofiei. Ca orice apreciere emoțională, stabilirea frumosului este de natură subiectivă.

In general

Psihologia și sociologia consideră că „gustul frumosului” depinde de caracterul psihogenetic, sau social. Aprecierea frumosului este influențat fundamental de un complex de simțăminte, generate de mediul înconjurător, social ca și de psihicul individului. Mai ales la aprecierea frumosului din domeniul artelor, literaturii, muzicii este puternic influențată de educație, ideologie, mediu social. In decursul istoriei s-au schimbat criteriile aprecierii frumosului, perfecțiunii, armoniei liniilor și culorilor. Filozoful german Immanuel Kant definește în opera sa „Kritik der Urteilskraft” (Critica gustului) (1790) „aprecierea frumuseții este determinată de gust”.

Frumusețea în antichitate


Începând cu mileniul III î.Hr., înfrumusețarea devine apanajul clasei sacerdotale. Toaleta corpului începe cu o baie parfumată, apoi continuă cu o exfoliere urmată de un masaj cu ulei parfumat. Pielea corpului este deschisă la culoare prin ungerea cu tuș ocru gălbui-auriu iar venele tâmplelor sunt îngroșate cu albastru care contrastează cu strălucirea aurului. Ochii sunt conturați cu khol, sprâncenele sunt alungite și înnegrite, buzele date cu carmin, unghiile de la mâini și de la picioare sunt lăcuite. Capul este ras și acoperit cu o perucă albăstrie, făcută din mătase sau păr de animal și împodobită cu fire de aur.

În Grecia secolelor XII-VIII î.Hr. se punea mai mult accent pe armonia proporțiilor și formelor. Limba greacă disociază arta toaletei (kosmêtikê technê) care presupune igiena, coafura, veșmintele, bijuteriile de arta fardării (kômmotikê technê) care este artificială, excesivă.

La Roma patricienele se eplilează, își conturează ochii cu antimoniu, își albesc dinții, folosesc corsete. În Arta iubirii, Ovidiu recomandă pentru frumusețea masculină părul proaspăt tuns, barba îndreptată, unghiile tăiate și curate, respirația înmiresmată, pielea bronzată și corpul zvelt.

În Evul Mediu se considera că folosirea produselor de înfrumusețare desfigurează opera lui Dumnezeu, întrucât Creatorul a făcut omul după chipul și asemănarea sa. Fardul este asociat cu două păcate: desfrâul și orgoliul.

Începând cu secolul al XII-lea femeile se întorc la preocuparea pentru trup. Apar manuscrise care conțin secrete de înfrumusețare. Frumusețea medievală este tânără, blondă, cu tenul alb, buze roșii. Fruntea este epilată pentru a fi cât mai înaltă și lată, sprâncenele sunt subțiri, brune și boltite. Corpul este zvelt, șoldurile înguste, sânii fermi și mici, pântecul plin.

Frumusețea în Renaștere

Locul tinerei fete este luat de frumusețea femeii împlinite. Femeia trebuie să posede trei lucruri albe (pielea, dinții, mâinile), trei lucruri roșii (buzele, obrajii, unghiile), trei lucruri negre (ochii, sprâncenele, genele).


Vizualizări: 113 | Adăugat de: yka | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: