Astazi, nu o sa scriu despre mine, despre ce imi place mie, despre ce vreau eu sa realizez sau ceea ce imi doresc eu mai mult pe lume.

Astazi, o sa scriu despre tine, draga mea! Astazi imi dedic timpul tie pentru a iti spune faptul ca sunt mandra de tine, de lupta pe care ai putut sa o induri, cu capul sus pana la capat.

Imi pare rau ca a trebuit sa se termine asa! Desi nu te-am cunoscut prea bine, atat iti spun, erai un om bun! Ma doare faptul ca aici, in tara noastra, sunt alte lucruri mult mai importante decat a lupta sa salvam viata unui om.

Oamenii sunt mult mai interesati de bunurile materiale decat de propria lor sanatate.

In schimb, tu nu ai fost asa! Tu, ai luptat si ai sperat pana in ultima clipa, pana la ultima rasuflare.

Pana atunci, tu ai luptat! In ultimele tale clipe ai spus: " Du-ma la spital, poate inca mai am o sansa! "

Cata incredere sa ai in sistemul medical infect din Romania? Cata putere sa existe intr-o tanara mamica care avea viata inainte si 2 copii mici care o asteptau acasa?

Imi pare rau ca altceva nu sunt capabila sa iti spun...

Imi pare rau si plang si ma gandesc in sinea mea, de unde atata nedreptate?

Ce o sa inteleaga copiii tai cand li se va spune ca mami nu mai este?

Cand mamii trebuia sa se bucure de copiii sai, cand mamii avea o viata inainte, cand mamii era mult prea tanara sa piarda lupta cu boala.

De ce se intampla astfel de lucruri? De ce niste copii minori trebuie sa ramana fara mama?

De ce nu suntem capabili sa luptam pentru viata altora ca si cum ar fi a noastra?

De ce suntem gunoaie si visam doar lucruri materiale?

De ce avem o tara de genul acesta? De ce avem sistemul medical corupt? De ce tinerii trebuie sa piarda lupta cu viata cand ar trebui sa se bucure de fapt de ea?

De ce ne gandim numai la noi? De ce ati ajuns sa va lasati dominati de putere si interese?

De ce nu ne gandim ca maine vine si randul nostru?

Sunt dezamagita de sistemul medical din Romania. Sunt dezamagita, pentru ca si eu m-am confruntat cu spitalele noastre romanesti in care conditiile sunt mizere.

Mergi in spital sa te tratezi de o boala si dobandesti alta!

Imi iubesc tara, dar nu iubesc oamenii care traiesc in ea, oamenii aceia care au uitat sa fie oameni in adevaratul sens al cuvantului.

Traim intr-o tara in care suntem " sclavii strainilor " desi suntem in tara noastra.

Muncim fara sa mai avem timp sa ne bucuram de lucrurile mici.

Sistemul ne distruge, incet dar sigur, treptat, pe fiecare in parte!

Nu vreau sa ma gandesc la aceea zi in care o sa ne vina randul, sa vrem sa luptam pentru viata noastra si sa fim tratati cu indiferenta.

Nu vreau sa descriu sentimentul acela de a fi mama si de a ajunge cu copilul in spitalele noastre si desi te adaptezi la sistem si dai " spaga " din disperare, esti tratat cu indiferenta.

Si vrei sa le ceri socoteala, si vezi cum iti plange copilul in brate si nimeni nu te intelege si tu chiar trebuie sa ii crezi pe cuvant ca o sa fie bine?

Si stai acolo zile intregi si admiri saloanele cu peretii decojiti, dulapioarele pline de praf, paturile cu cearceafurile mereu murdare, mizeria din jurul tau si indiferenta tuturor celor ce se numesc " doctori ".

Nu vreau sa descriu situatiile in care am ajuns la spital cu probleme de sanatate si nimeni nu s-a uitat la mine....Sa stau ore in sir la urgente si ore in sir speram ca pentru cineva contam si noi.

Imi e rusine! Imi e rusine de conducerea acestei tari pentru ca toate problemele provin de la cel mai inalt la cel mai jos nivel.

Dezamagita? Este putin spus! De fel, sunt o persoana optimista, increzatoare si foarte puternica dar sunt lucruri care pur si simplu sunt peste puterea mea de a intelege, de a gandi.

Din ce in ce mai multi tineri isi pierd vietile! De ce? Da stiu, o sa zici ca viata e imprevizibila si ca maine ar putea sa vina si randul tau si nu zic ca nu ai avea dreptate dar nu inteleg de ce tocmai oamenii buni sunt cei ce sunt intotdeauna rasplatiti cu lucruri rele?

Cu ce am gresit ca ne-am nascut intr-o tara corupta? De ce nu preluam initiativa?

De ce suntem asa delasatori? De ce ne complacem in mizerie?

Nu am cuvinte sa descriu ceea ce simt, nu vreau sa descriu starile mele sufletesti, nu pot sa cred faptul ca s-a ajuns intr-un asemenea fel incat sa fim doar pentru noi!

Si da, sunt ciudata pentru ca gandesc diferit, simt diferit, sunt independenta si nu astept nimic de la nimeni, decat respect si iubire!

Si da, ofer mai mult decat primesc! Si asa se intampla de fiecare data dar nu imi pare rau, nu am timp de regrete, nu mai am timp sa il pierd sa ma gandesc de ce, cum, daca nu ar fi fost asa, asa sunt eu, ofer pentru ca asa ma simt eu bine.

Si da, sunt mult prea sufletista fata de tot ceea ce vezi in jurul nostru si chiar ma afecteaza lucrurile de se intampla in lumea asta! Pentru ca in lumea asta traiesc si eu!

Si daca nu se poate o schimbare pentru noi, astia tineri sa fie macar pentru copiii nostri!

Si imi pare rau sa o spun dar sunt placut impresionata de caracterul unora din afara tarii noastre, de obiceiurile lor, de atentia lor, de ideea de a se bucura de lucrurile mici fara sa se complexeze atat ca nu au "haine de firme si multe altelea de genul acesta".

Suntem doar de eticheta si atat! Suntem oameni rai, fara sentimente, fara principii, fara caracter, fara bun simt, fara cultura si educatie!

Suntem buni doar la suprafata! Atat! Asta este poporul roman! 

Iar tu, draga mea, ai murit cu speranta in suflet! Tu ai sperat ca daca ajungi in mizeria denumita spital poate mai ai o sansa. Pana in ultima clipa, tu ai sperat! 

O lectie de viata! Esti un exemplu pozitiv pentru mine! Acum esti un inger!

Boala nu te iarta! Aveti grija de sanatatea voastra atat sufleteasca cat si trupeasca, de amandoua deoarece ele se completeaza una pe alta.

Imi pare rau ca ai plecat asa devreme!

Sincere condoleante!

Drum bun, suflet bun!