Acasă » 2017 » Iulie » 31 » Puterea prezentului – Eckhart Tolle
9:07 PM
Puterea prezentului – Eckhart Tolle

 Scurt comentariu cu privire la opiniile transmise de scriitorul de origine germană Eckhart Tolle    în cartea sa intitulată “Puterea prezentului”. 


 Zilele trecute am terminat de citit “cartea spirituală” intitulată “Puterea prezentului” de Eckhart Tolle. 
 M-am decis, ca prin intermediul acestui articol să îmi exprim opinia liberă cu privire la conținutul acestei  cărți. 
 În prima fază, am fost plăcut impresionată de modalitatea în care scriitorul a decis să spună lucrurilor  pe nume și să contribuie totodată la dezvoltarea noastră pe alte planuri. 
 Și când spun asta, fac referire strict la contribuția sa notabilă adusă nouă cu privire la schimbarea  concepțiilor noastre și reflectarea cu atenție asupra lucrurilor care sunt cu adevărat importante pentru  noi. 
 Ancorarea noastră în prezent este de fapt scopul pentru care scriitorul a ales cartea, ca mijloc de a îl  cunoaște și a ne cunoaște pe noi. 
 Suntem dominati de trecut dar și de experiențele negative de care am avut parte și astfel nu trăim activi  prezentul. 
 Mintea noastră ne conduce către o lume întunecată, obscură și îngustă. 
 La fel pot spune și despre viitorul nostru imprevizibil, necunoscut dar de interes major pentru noi. 
 Faptul că trăim mereu, fie cu gândul la trecutul nostru întunecat, fie la viitorul imprevizibil, uităm de fapt  să trăim clipa de acum, cea prezentă care este cea mai importantă, reală și “tangibila”. 
 La un moment dat, subliniază dominația minții și faptul că mai presus de mintea noastră existăm noi,  oamenii care avem întotdeauna tendința să credem faptul că mintea noastră este cea mai de preț  neglijându-ne propriul corp, propria identitate. 
 Un alt aspect pe care îl scoate în evidență este analizarea propriei fiinte, a propriului corp și dobândirea  păcii interioare. 
 Felul în care descrie “stoparea suferintei” te determină să crezi la un moment dat, faptul că exagerează  prin afirmațiile și argumentele sale. 
 Nu ne gândim niciodată la reflectare, la oprirea din lucrurile cotidiene și la recreerea corpului nostru. 
 Ei bine, el ne atrage atenția asupra tuturor acestor lucruri. 
 În momentul în care o să te simți împăcat cu orice situație indiferent de natura sa atunci te vei putea  identifica cu “iluminarea ta”. 
 Nu acceptam ideea de a mă împăca cu lucrurile / evenimentele negative petrecute în viața mea, mai  ales atunci când vine vorba de un deces. 
 Mintea mea a spus: “E nebun!” 
 Nu poți să te comporți ca și cum nu s-a întâmplat nimic, nu te poți transforma de o așa manieră încât să  devii un simplu spectator al propriei vieți. 
 Nu vreau și nici nu îmi doresc asta. 
 Nu poți să devii “imun” la lucrurile de genul acesta.  
 Să zicem că cel puțin din acest punct de vedere nu sunt de acord în totalitate cu opiniile lui. 
 Sunt de acord cu faptul că trebuie să învățăm, să ieșim din anumite situații fără a dramatiza prea mult      însă pierderea unei fiinte dragi nu este un lucru ușor. 
“Eliminarea suferinței" și tuturor stărilor negative sunt într-adevăr benefice atât pentru corpul nostru cât  și pentru psihicul nostru, mai ales pentru psihic. 
 Să fim optimiști, puternici, încrezători, calmi, ascultători, răbdători, iubitori, înțelegători cu aproapele  este o artă ce derivă din natura noastră, a omului. 
 Să punem accent pe timpul prezent și să trăim clipa de acum este ceea ce contează cu adevărat. 
 Timpul este o iluzie deși pare real. Ireal este cum trece el. 
 Nu detaliez stările și trăirile mele atunci când citeam și reciteam, făceam pauze și încercam să mă  "transpun" în locul său.  
 Este o experiență frumoasă să trăiești fiecare pagină, fiecare cuvânt și să simți că poți schimba ceva în  viața ta. 
 Cu siguranță, nu am ajuns să percep lucrurile la nivelul la care trebuiau percepute dar, sunt convinsă de  faptul că această carte mi-a deschis ochii mai mult decât aș fi crezut și am ajuns să conștientizez  importanța anumitor aspecte mult mai bine. 
 Trebuie citită și recitită, înțeleasă și “reînțeleasă” , comentată, interpretată și “reinterpretată” la fiecare  vârstă deoarece felul în care vedem acum lucrurile nu va fi la fel cu felul în care le vom percepe peste    10 ani.  
  Viața și timpul, sunt o iluzie. 
  Ne trezim la realitate și devenim conștienți prea târziu.

 

 Cu drag,  
 Viorica Ungureanu. 
  
  
  

Vizualizări: 61 | Adăugat de: yka | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0