Acasă » 2018 » Mai » 24 » Tratamente pentru ten făcute acasă
5:40 PM
Tratamente pentru ten făcute acasă

Bună dragile mele,

Astăzi o să vă scriu un scurt articol cu privire la unele dintre tratamentele pe care le folosesc pentru curățarea tenului meu în profunzime.

Prima mască pe care am utilizat-o astăzi conține acid salicilic.

Acidul salicilic îl folosesc ca exfoliant. Efectele secundare ar fi iritarea tenului sau roșeața care o să dispară ulterior.

Am ales să apelez la acidul salicilic în detrimentul peelingului chimic.

Tratamentul cu peeling chimic îl realizam într-o clinică specializată din Craiova.

Am renunțat temporar la tratamentul peelingului chimic datorită exfolierii excesive a pielii și a reacțiilor adverse pe care le genera acest tratament la nivelul întregului organism.

Am utilizat această metodă care presupune exfolierea epidermei cu ajutorul unei substanțe chimice, având rolul de a indepărta celulele moarte și de a stimula regenerarea celulară.

În urma acestor tratamente pielea mea a devenit foarte sensibilă, nici expunerea ulterioară la soare nu este deloc recomandată.

O altă mască pe care o recomand și o puteți realiza chiar voi acasă este alcătuită din acid acetilsalicilic (aspirina). O recomand pentru curățarea și exfolierea pielii. O puteți utiliza în combinație cu ulei de măsline sau apă.

Modalitatea de preparare: Se pisează patru pastile de aspirină și se amestecă cu un sfert de cană de apă clocotită. Ingredientele se amestecă, iar lichidul obținut se folosește la curătarea feței după ce acesta s-a răcit. Substanța abrazivă se freacă ușor pe ten, iar apoi se lasă să acționeze pentru 10 minute. Masca se aplică de trei ori pe săptămână.

Masca nr. 2 utilizată astăzi: Masca de argilă - Modalitatea de preparare:

1. Înainte de a pregăti masca cu argilă trebuie curățat tenul foarte bine pentru a permite argilei să-și facă treaba mult mai eficient.

2. Am amestecat o cantitate mică de apă cu praful de argilă până când compoziția a devenit omogenă.

3. Am aplicat compoziția într-un strat subțire pe față, am lăsat-o să se usuce și ulterior am clătit-o cu apă.

        

 

 

 

 

 

 

 

 

Se poate folosi, de două ori pe săptămână, masca de față cu argilă pentru un ten frumos și curat.

 

Cu respect,

Viorica Giaba 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 70 | Adăugat de: yka | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0