Acasă » 2010 » Iunie » 24 » Capello i-a lăsat pe jucătorii englezi să bea bere cu o seară înainte de meciul cu Slovenia
1:33 PM
Capello i-a lăsat pe jucătorii englezi să bea bere cu o seară înainte de meciul cu Slovenia
Selecţionerul Angliei, Fabio Capello, până în prezent acuzat pentru metodele sale stricte, i-a lăsat pe jucători să bea bere cu o seară înainte de meciul cu Slovenia, scor 1-0, din grupa C a Cupei Mondiale, informează cotidianul The Sun.

Potrivit sursei citate, Capello a fost cel care i-a invitat pe jucători să bea bere, în hotelul în care sunt cazaţi în Africa de Sud.

Întrebat de ce naţionala Angliei a fost mult mai bună împotriva Sloveniei decât în primele două meciuri din grupă, Capello a răspuns râzând: "Am făcut ceva diferit. Ieri seară (n.r. - marţi seară) jucătorii au băut bere. Îi puteţi întreba".

Echipa naţională a Angliei a învins, miercuri, pe stadionul Nelson Mandela Bay din Port Elizabeth, cu scorul de 1-0 (1-0), reprezentativa Sloveniei, în ultima etapă a grupei C de la Cupa Mondială, şi s-a calificat în optimile de finală ale turneului.


Vizualizări: 344 | Adăugat de: yka | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: