Astăzi am decis să vă scriu povestea mea. Sunt creatoarea și posesoarea acestui blog din anul 2010, de când am terminat facultatea. De-a lungul anilor am evoluat foarte mult, pe toate planurile, peste așteptările mele, și viața mi-a dat și câteva palme zdravene care mi-au schimbat percepția asupra lucrurilor, dar și asupra persoanelor din viața mea.

Copilăria a fost una oarecum fericită, deoarece nu pot să spun că am avut parte de prea multe lipsuri, părinții mei au fost privatizați, tatăl meu avea 2 joburi de când eram în generală, lucrând în spital toată viața sa, dar și în cadrul unei societăți de distribuție.

Mama a avut activitatea sa independentă, având ca obiect comerțul cu amănuntul. De acolo am început să am și eu deprinderi în această direcție, lucru de care mă ocup în mod independent în timpul liber, de la achiziție, comercializare și livrare personală în afara orelor de muncă. Nu îmi este rușine să spun asta, îmi place să muncesc, și de la vârsta de 7 ani îmi însoțeam părinții prin târguri și bâlciuri, așa cum se numeau pe vremea aceea, prin frig, ploaie, vânt, temperaturi scăzute sau ridicate.

Ocupam postul de vânzătoare în bazar sau în piață după orele de școală și mă simțeam cu adevărat utilă, poate asta m-a și maturizat înainte de termen. Am apucat să văd cum stă treaba cu munca de mică, cum se fac banii și câte eforturi trebuie să depui ca să îi ai, am pierdut nopțile la propriu de mic copil prin târguri sau pe post de însoțitor, vânzător, paznic sau ce era nevoie.

În facultate am cochetat cu modelingul și mă ocupam de promovarea produselor Vodafone, urmând ca la finalizarea programului de masterat să schimb câteva joburi "clasice" ca să ajung să realizez cu adevărat ce îmi doresc să fac mai departe și ce vreau să devin.

De la jobul de promoter la cel de consultant financiar bancar a fost doar o perioadă de training în care mi-am dezvoltat abilitățile de comunicare, am învățat să fiu mai deschisă cu oamenii și să îi ascult, abilități pe care nu le aveam anterior. Cumva, fiecare job a contribuit în felul său la creșterea și dezvoltarea mea, și trebuie să recunosc că nimeni nu a pornit de sus, cel puțin nu din prima. În momentul în care am decis să părăsesc orașul natal, am plecat la drum cu un scop bine definit.

Întotdeauna am știut ce am vrut, însă nu am avut calitatea de a fi selectivă și de a alege persoanele potrivite pentru mine, persoane care să mă ajute să cresc, să își dorească să devin o variantă mult mai bună a mea, să mă susțină moral în toate acțiunile mele.

Mulți ani la rândul mi-am pierdut timpul în relații toxice lângă persoane ce nu își meritau locul de lângă mine, persoane pentru care conta doar imaginea și ambiția prostească pe care o au majoritatea, fără logică, fără sens.

Făcând alegeri proaste bazate doar pe sentimentele mele naive de la momentul respectiv, am căzut din lac în puț și am avut parte și de o căsnicie eșuată la care am fost nevoită să renunț, pentru că ajunsesem din om - neom, femeie de 1,76 m înălțime, 47 kg, nu mai puteam să mănânc, eram depresivă, tristă, veșnic nemulțumită de munca mea și asta se datora lui.

La un moment dat s-a produs inevitabilul și am căzut în gol. Îmi dorisem atât de mult ca lucrurile să funcționeze și am cedat psihic. Problemele de sănătate și-au făcut ivită prezența, și în urma unor investigații (la momentul respectiv aveam 26 ani), eram însărcinată dar și diagnosticată cu cancer. 

Nu vreau să dau detalii despre acest lucru. Am căzut și mai rău în depresie și am început să mă tratez după ureche, doar ca să nu fiu catalogată greșit de ceilalți, păstrând aparențele, afișând o imagine veselă, pozitivă și veșnic optimistă. Însă furtuna din sufletul meu avea să declanșeze ulterior niște boli autoimune și tumori multiple, care nici în ziua de azi nu au vrut să-mi părăsească corpul.

Levitam, la propriu! Nu îmi mai păsa, mergeam la muncă doar ca să îmi ocup mintea. Mă gândeam doar la copilul meu și îmi doream cu toată ființa mea să pot să dau timpul înapoi, lucru care evident că nu se mai putea. A fost un an de diagnosticări greșite, ecografii, recomandări și toate clinicile private mi-au cunoscut povestea. Trecusem de la starea de depresie la o stare de nepăsare și învățasem să accept ideea că s-ar putea întâmpla ceva oricând.

Ceea ce nu vedeam, de fapt, era mediul în care trăiam: înșelăciunile, minciunile și datoriile în care eram băgată până peste cap, doar ca să îi fac pe plac omului iubit și să îi ofer ceea ce el nu își putea oferi. Colac peste pupăză, la un moment dat, m-am trezit! Am început să nu mai levitez și să nu mă mai conformez cu ideea. Mi s-a propus să fiu programată la o operație care costa 10.000 euro și am decis să fac tot ce îmi stă în putință ca să trăiesc, nu pentru mine, ci pentru el, pentru copilul meu. 

Am terminat cu mediul toxic și tot ce îmi distrugea stima de sine. Am început o luptă cu mine și am făcut tot ce mi-a stat în putință ca să rămân printre oameni, deși psihicul meu îmi juca feste rău de tot. Am reușit pe cont propriu să ies din acele stări, am luat toți medicii la rând și, drept surpriză, uite-mă! Încă trăiesc, muncesc, lupt, visez și sunt alt om, din toate punctele de vedere.

Mă gândesc că dacă lucrurile ar fi fost la nivelul la care îmi erau prezentate de către medici, probabil acum nu mai eram printre voi. Credința în Dumnezeu mi-a dat o putere nemărginită, de nedescris. M-a transformat complet ca om, ca gândire. O să sune aberant ceea ce spun, dar dacă ar fi să aleg în a crede într-un miracol și a crede în medici, cu siguranță aș opta pentru prima variantă.

Toate experiențele negative de care am avut parte m-au întărit și m-au făcut să îmi doresc să fiu o variantă mai bună a mea, și astfel am început să investesc în mine. Mi-am continuat studiile, urmând un program de doctorat ce l-am luat drept provocare. Nu am crezut vreodată că aș fi capabilă să fac așa ceva. Nu mă consideram suficient de pregătită, nu terminasem studiile pe profil electric, totul era nou pentru mine, dar era o provocare reală ținând cont că îmi doream cu tărie să excelez în business-ul meu, iar acest doctorat mi-ar fi adus plus valoare la ceea ce realizam deja.

Până la această vârstă, am avut falsa impresie că iubesc într-un fel distinct, profund, însă tot ceea ce se întâmpla definea decât dependența mea față de omul respectiv, emoțional vorbind. Ulterior, am inceput să văd realitatea și să accept că tot ceea ce am trăit nu era benefic pentru mine, ci mă distrugea încet, dar sigur.

Ce vreau să subliniez de fapt în cadrul acestui articol este ideea că trebuie să avem încredere în noi și să luptăm, indiferent de circumstanțe, să fim puternici, să investim în noi, să avem pretenții de la noi, nu de la ceilalți, și înainte de toate, să ne bucurăm de fiecare zi, căci nu se știe când se termină totul.

Chiar am învățat să mă bucur de fiecare zi, să îmi savurez cafeaua din plin, făcând doar ceea ce iubesc cu adevărat și dedicând timp doar oamenilor de calitate. Timpul a devenit atât de prețios pentru mine încât nu l-aș mai pierde pentru nimic din lume cu lucruri inutile, ci doar cu ceea ce iubesc. Făcând zi de zi ceea ce iubești, nu vei simți niciodată că muncești! Trăind după bunul plac și nu după criteriile altora, te vei simți mai împlinit.

Viața mi-a dat o lecție importantă! Timpul, înainte de toate, trebuie valorificat ca fiind cel mai de preț lucru de pe lumea asta. Sunt atât de multe lucruri de spus despre mine încât nu le-aș putea sintetiza într-o carte. Sunt lucruri mai dureroase de atât, dar fix acestea m-au făcut să devin ceea ce sunt azi și chiar mă bucur de fiecare experiență, așa cum a fost ea. Nimeni nu îți știe cu adevărat viața, doar au impresia că o știu, catalogând după aspecte exterioare, amplificate de către minți "ilustre", dezvoltate la colț de stradă și cu asta am spus tot.

Cu drag, Viorica Giaba

www.vvg.ro