| Fiul
poetului Adrian Păunescu vorbeşte despre ultimele versuri scrise despre
tatăl său.
„Pe la ora 16.30, mi-a spus să iau o hârtie, să facem sumarul pentru
emisiunea sa de la Radio Reşiţa. Mi-a spus să-i fac propuneri de piese,
dar, înainte de toate, văzându-mă cum îi stau în faţă, pe scaunul de
lângă pat, cu pixul şi hârtia gata de scris, mi-a spus: „Hai să-ţi
dictez două strofe, trei!” şi a şi început, ca niciodată de rar, să
spună versuri: „De-aicea, de pe patul de spital...” Mi-a dictat cele
şase strofe în 35 de minute, cu pauze lungi. Mult timp, faţă de viteza
cu care scria altădată. La ultima strofă, mi-a cerut părerea, dacă să
spună „pâine şi dreptate” sau „minima dreptate”. I-am spus că mi se pare
mai bine „minima dreptate” şi mi-a dat credit. În alte dăţi, dacă îi
spuneam că o variantă e mai slabă decât alta, lua partea propriului vers
care nu convinsese şi îl alegea ostentativ, din solidaritate cu
posibilele puncte mai slabe ale operei sale, neacceptând că poate scrie
uneori mai bine, alteori mai puţin bine", scrie Andrei Păunescu pe blog.
"I-am propus să şi înregistrăm audio-video poezia, ca să o dau în
emisiunea mea de marţi şi să o trimit şi la Radio Reşiţa şi Radio
Craiova. Deşi stătea în pat, pe partea stângă, a luat o atitudine ca de
soldat în exerciţiul funcţiunii, s-a aşezat mai bine în cotul stâng şi a
recitat. La ultima strofă, a ezitat. A simţit că, la penultimul vers,
lipsesc nişte silabe („Dă-mi, Doamne, încă nişte ani”). Mi-a spus: „Să
nu creadă cineva că, dacă sunt în spital, mi-am pierdut şi minţile. Să
refacem.” A adăugat cuvântul „viaţă” pe care l-am pus la locul său în
vers („Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani”), apoi a considerat poezia
gata şi a reînregistrat audio ultima strofă, urmând ca eu să fac
modificarea la studio”, adaugă acesta.
|