Acasă » 2010 » Iunie » 26 » Guvernul a decis creşterea TVA de la 19% la 24%
11:40 PM
Guvernul a decis creşterea TVA de la 19% la 24%
Guvernul a decis creşterea TVA de la 19% la 24%, fără a majora şi cota unică de impozitare, urmând totodată să ceară Parlamentului să urgenteze procedura de aplicare a legilor privind reducerea salariilor bugetarilor şi recalcularea pensiilor speciale, au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Propunerea de majorare a TVA va fi trimisă FMI, care urmează să se reunească cel mai probabil miercuri în board pentru a lua o decizie în privinţa acordării tranşei de împrumut.

Informaţiile au fost confirmate de către premierul Emil Boc la finalul şedinţei de guvern , care a precizat că majorarea TVA va fi aplicată de la 1 iulie.

"Nu aveam o soluţie mai bună din perspectiva deciziei Curţii Constituţionale. Ne vom corela politicile fiscal-monetare cu cele ale Băncii Naţionale pentru a ţine sub control inflaţia şi cursul euro-leu", a spus Boc.

El a arătat că majorarea TVA este singura decizie a Guvernului, fără eventuale creşteri ale cotelor CAS şi impozitarea suplimentară a pensiilor.

Guvernul va insista totodată ca Parlamentul să opereze modificările la legile privind reducerea salariilor bugetarilor şi recalcularea pensiilor speciale până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare, astfel încât aceste măsuri să poată fi aplicate de la 1 iulie.

Surse oficiale au declarat vineri agenţiei MEDIAFAX că Executivul analizează majorarea TVA la maxim 23% în cazul în care va fi majorată şi cota unică de impozitare sau la 24% dacă impozitul unic va fi păstrat la nivelul actual de 16%.


Vizualizări: 327 | Adăugat de: yka | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: