Astăzi o să vorbesc despre cartea pe care am scris-o în urmă cu 18 ani. Poate la momentul actual nu m-ar mai reprezenta ca modalitate de exprimare a anumitor idei, însă nu vreau să pierd din vedere faptul că la momentul respectiv am scris ceea ce am simțit. Titlul inițial al cărții a fost "Singur într-o lume mizeră", însă la sugestia unui prieten l-am schimbat în "Predestinat la suferință" ținând cont de experiențele trăite de personaj și evoluția lucrurilor am ajuns la concluzia că cea de-a doua variantă este mult mai potrivită și mai sugestivă cu povestea în sine. Cartea reprezintă un bildungsroman, ce prezintă evoluția unei persoane de la copilărie până în ultima zi a vieții sale. Finalul este tragic, moralizator și scoate în evidență faptul că nu trebuie să avem încredere în nimeni, în afara de noi. Am încercat să scot în evidență evoluția personajului dintr-un copil orfan rămas fără părinți la o vârstă fragedă, fără posibilități materiale, treapta evolutivă a sa, cumpenele vieții ce îl fac să treacă de la agonie la extaz, de la succes la insucces, lupta pe care o duce cu propria persoană pentru a-și învinge temerile și condiția și pentru a nu ceda psihic în momentele dificile. Romanul este o combinație între realitate și ficțiune și când spun cuvântul ficțiune nu mă refer la acțiunile în sine ci la imaginația personajului care cedase în fața durerii și ajunsese într-o extremă de nedescris. Pierderea părinților de la o vârstă foarte fragedă și lupta cu greutățile și încercările vieții l-au determinat pe personaj să ajungă în stadiul în care să renunțe la casa părintească și să plece din satul natal pentru a-și face o carieră. Viața îl supune unei alte încercări ce îi va marca ulterior întregul parcurs dar și tot viitorul său. Se îndrăgostește de persoana nepotrivită și refuză să accepte ideea, luptând să își depășească condiția socială și să îi demonstreze că poate face parte din aceeași categorie socială, să fie privit la fel și acceptat de familia fetei de care se îndrăgostise încă din copilărie. Atunci când ajunge pe culmile succesului, independent, viața îi mai dă o palmă, fiind acuzat de nedreptăți ce îi distrug tot parcursul de până atunci. Reușește să treacă și peste această etapă dureroasă din viață să, își reia munca și demonstrează că poate renaște la oricâte încercări ar fi supus. Atunci când par că lucrurile s-au așezat și își întemeiază o familie, trecutul se întoarce. Dragostea față de persoana din trecut dispăruse, însă obsesia ei față de el, nu. Un accident avea să îi schimbe viața de familie și să-l destabilizeze psihic din nou. Trecutul nu îi dădea pace și avea să îi afecteze emoțional și viitorul. Dintr-o obsesie și gelozie dusă la extrem, trecutul îi distruge viitorul, fapt care îl determina să își pună capăt zilelor. Atunci când spun "trecutul" mă refer la persoana de care se îndrăgostise în copilărie, persoana pentru care făcuse o obsesie demonstrativă și care i-a distrus și viitorul. Sunt oameni care nu pot accepta că pot fi înlocuiți chiar dacă îi iubești încă, sunt oameni obsedați de lucruri materiale care nu știu să observe dincolo de aparențe, sunt oameni care nu știu să aprecieze iubirea atunci când o întâlnesc, sunt oameni care fac dintr-o iubire o obsesie, o dependență bolnavă ce îi distruge atât fizic cât și psihic.