Acasă » 2010 » Iunie » 27 » Un motan din Marea Britanie a devenit prima "pisică bionică" din lume
0:07 AM
Un motan din Marea Britanie a devenit prima "pisică bionică" din lume
Oscar, un motan din Marea Britanie, a devenit prima "pisică bionică" din lume, după ce a primit o pereche de lăbuţe artificiale în timpul unei intervenţii chirurgicale inedite, realizată de un chirurg specializat în operaţiile de protezare.

Acestui motan în vârstă de doi ani şi jumătate i-au fost amputate, în trecut, membrele posterioare, la nivelul articulaţiei gleznei, de o combină secerătoare, în timp ce îşi făcea siesta la soare.

Medicul chirurg specializat în operaţii de protezare Noel Fitzpatrick a creat pentru Oscar o pereche de proteze considerate drept o premieră mondială în domeniu.

În cursul unei operaţii care a durat trei ore, medicii veterinari britanici au inserat noile "glezne", perforând oasele membrelor posterioare. Implanturile ataşate de aceste oase au fost acoperite cu hidroxiapatită de calciu, o substanţă care ajută celulele osoase să crească şi să se sudeze apoi de metal. "Pielea" astfel formată reprezintă în acelaşi timp o protecţie a membrelor amputate, împiedicând apariţia potenţialelor infecţii.

"În prezent, Oscar poate să meargă şi să sară la fel ca toate celelalte pisici", a declarat chirurgul britanic.


Vizualizări: 371 | Adăugat de: yka | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: