Îmi amintesc cu drag cât de tare ai luptat împotriva tuturor. Îmi amintesc cât de mult ți-ai dorit să trăiești și să te bucuri singură de fiecare zi, de o cafea, de o ieșire, de lucrurile simple. Erai singură și neînțeleasă. Oamenii nu mai aveau răbdare cu tine și te considerau prea în vârstă ca să mai poți avea pretenții de la viață. Mie mi se părea că ești indestructibilă din prisma lucrurilor pe care le-ai trăit. Îmi pare rău că nu am mai apucat să te văd și că ți-ai dorit asta. Din păcate, nu știm să apreciem oamenii cât sunt în viață; mereu suntem ocupați și prinși în propria viață. Suntem prea ocupați pentru cei ce ne-au dat viață, până într-o zi în care realizăm că, în alergătura asta după lucruri efemere, pierdem esențialul. Mă doare că nu te-au înțeles și că nu meritai să treci prin experiența asta la sfârșitul vieții tale. Ne încăpățânăm să tragem de viață în pofida altora. Ne hrănim cu speranțe și cu iluzia faptului că, într-o zi, va fi bine ... Detalii... »