Totul în viață este temporar. Mi-a luat ceva timp să înțeleg asta sau, mai bine zis, să mă acomodez cu ideea. Sunt plină de recunoștință pentru omul care am devenit, dar m-a costat prea mult. Naivitatea mea și încrederea oarbă în oameni m-au distrus treptat, dar sigur.

Nu credeam că există durere mai mare ca trădarea. Te macină și te ucide încet. Și oricât ai încerca să găsești răspunsuri sau justificări oamenilor, nu mai poți să faci asta. Ai obosit efectiv să ierți și să iei ca atare un comportament inadecvat, care nu-l meriți și nu te definește. Ai obosit să crezi că ai ajuns la un punct sau într-un loc unde lucrurile vor fi diferite și oamenii sunt de calitate.

Nu aș putea să definesc calitatea. E atât de rară, încât nu mai cred în ea. În schimb, credeam în respect și credeam că, din principiu, îl merit. Dar m-am înșelat din nou, indiferent că vorbim de un loc de munc ... Detalii... »